După ce România a intrat oficial în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și navale pe 31 martie, discuțiile despre integrarea completă în Schengen au rămas un subiect fierbinte în mediul online. Deși acest pas a reprezentat un moment important în procesul de integrare europeană, obstacolele politice au continuat să alimenteze dezbaterile. Recentele tensiuni provocate de decizia Austriei de a bloca din nou aderarea terestră a României la Schengen au stârnit reacții ample pe platformele de social media și în publicațiile online. Monitorizarea discuțiilor online cu NewsVibe, realizată prin social listening bazat pe AI, evidențiază principalele direcții de dezbatere și impactul acestui subiect în media digitală.
Analiza din perioada 15 septembrie – 15 octombrie arată două momente de maximă vizibilitate. Vârful de interes, înregistrat pe 10 octombrie, a fost provocat de reuniunea Consiliului JAI, când Austria a reafirmat decizia de a împiedica accesul complet al României în Schengen. Declarațiile ministrului austriac de Interne, Gerhard Karner, au dominat discursul online, acesta susținând că România este „pe drumul cel bun”, dar nu a ajuns încă „la capătul procesului”. Al doilea moment semnificativ, pe 26 septembrie, a fost generat de poziția pozitivă a Comisiei Europene, care a reiterat sprijinul pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen, în timp ce președintele Klaus Iohannis și-a exprimat optimismul cu privire la acest proces.
Cele mai active surse media și actorii principali din dezbatere
Conținutul referitor la Schengen a fost generat în mare parte de surse media mainstream, printre care stiripesurse.ro, Ziare.com și G4Media, care au acoperit îndeaproape evoluțiile din jurul acestui subiect. Calea Europeană s-a remarcat și ea prin acoperirea subiectului, inclusiv prin dezbateri privind potențiala intrare a României în programul Visa Waiver. În același timp, trustul Intact, în special prin paginile de Facebook Sinteza Zilei și Știri Antena 3, a produs un volum semnificativ de conținut pe tema Schengen.
Analiza tendințelor din conversațiile online evidențiază mai multe figuri și instituții-cheie care au dominat dezbaterile. Gerhard Karner, ministrul de Interne al Austriei, a fost unul dintre cei mai des menționați actori în discuția despre blocarea aderării României. De asemenea, Parlamentul European și Consiliul UE au fost instituțiile europene cel mai frecvent discutate, reflectând rolul lor central în acest proces. Ylva Johansson, comisarul european pentru afaceri interne, a fost o altă figură proeminentă, datorită sprijinului ei continuu pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen.
Impactul regional și prezența actorilor locali în dezbaterea Schengen
Deși media națională a fost cea mai activă în dezbaterea despre Schengen, publicațiile regionale din județe precum Cluj, Constanța, Mureș și Iași au contribuit la discuțiile pe acest subiect, reflectând interesul crescând la nivel local. Monitorizarea mențiunilor online a arătat că sursele locale au pus accent pe implicațiile economice și politice ale aderării României, dar și pe impactul acesteia asupra comunităților regionale.
Disclaimer: Această analiză a fost realizată pentru informat.ro și publicată într-o formă inițială pe această platformă media.