Surse predominante
Platforma suveranistă pro-AUR 60m.ro a fost sursa care a publicat cel mai frecvent articole despre Klaus Iohannis în perioada analizată, ocupând primele două poziții în clasament prin website-ul său și canalul asociat de Facebook. Această sursă a generat peste 400 de mențiuni despre președinte, în cadrul cărora l-a criticat constant, comparându-l cu Bashar Al-Assad, etichetându-l drept „dictator” și acuzându-l de orchestrarea unei presupuse „lovituri de stat” care ar fi dus la anularea alegerilor.
Pe lângă 60m.ro, în top se regăsesc alte surse suveraniste, precum 4media.info (tot un canal pro-AUR) și ecopolitic.ro (notabil pentru promovarea mesajelor Dianei Șoșoacă). Acestea concurează cu publicații din zona media mainstream, cum ar fi Adevărul, stiripesurse.ro și evz.ro.
Topul cuvintelor cheie menționate
Termenii cel mai des întâlniți în articolele și postările de Facebook despre Klaus Iohannis se referă în principal la funcția sa prezidențială (președintele, dar și – într-o măsură mai mică – administrația prezidențială). Dominanța subiectului legat de primul tur al alegerilor prezidențiale și reacțiile instituționale ulterioare este reflectată de termeni precum CSAT, Călin Georgescu, Curtea Constituțională și SRI.
Dezbaterea include, de asemenea, partidele PSD și PNL, alături de candidați precum Ciolacu, Lasconi sau Ciucă.
Pe plan geopolitic, discuțiile au cuprins și referiri la Rusia, Bruxelles și NATO.
Emoji și hashtag-uri populare
Disclaimer: Această analiză a fost realizată pentru informat.ro și publicată într-o formă inițială pe această platformă media.